București: Polițiștii locali ar putea fi implicați în ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

București: Polițiștii locali ar putea fi implicați în ridicarea mașinilor parcate neregulamentar
Publicat: 22/12/2021, 13:29

Primăria Municipiului București a pus în dezbatere publică un proiect pentru modificarea hotărârii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Capitală. Prin urmare, şi poliţiştii locali de sector ar putea să constate contravenţiile şi să dispună ridicarea maşinilor.

„Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale din prezentul regulament, precum şi dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare se fac de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, de poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a municipiului Bucureşţi, precum şi de către poliţiştii locali ai sectorelor 1-6”, este modificarea pusă în dezbatere publică.

Propunerea a venit din partea lui Nicorel Nicorescu, consilierul general USR.

„Având în vedere că marile bulevarde se află în administrarea PMB, dar Poliţia Locală de sector tranzitează în desfăşurarea activităţilor zilnice aceste zone, se pot implica direct în supravegherea parcărilor ilegale din zonele de supraveghere/administrare. (…) Ne dorin ca şoferii să respecte legislaţia actuală, iar aceştia să folosească exclusiv parcările legale”, se menţionează în expunerea de motive.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
A rămas fără plămân, după ce a fost operat de cancer, deşi avea TBC. Despăgubiri...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
TAXA REDUSĂ cu până la 50%. Guvernul a anunțat decizia oficială: Rezolvăm această situație
Pensionarii cu venituri mărite în iunie. Când se va face plata
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au observat pentru prima dată coliziunea dintre două găuri negre din Universul antic
×